PONTECH

Studiu de implementare GIS - Albania, Bulgaria, România

In a doua jumătate a acestui an a fost început proiectul "Studiu de implementare GIS şi posibilităţi de obţinere a datelor la achiziţiile din străinătate ale companiei ČEZ – Bulgaria, România, Albania".

Acest proiect se compune din două părţi. Scopul primei părţi a proiectului l-a constituit cartografierea situaţiei actuale în domeniul GIS în fiecare achiziţie din străinătate, atât din punctul de vedere al aplicaţiilor GIS, al surselor de date proprii, al hărţilor de referinţă al unor terţe părţi, cât şi din cel al posibilităţii de integrare cu sistemele actuale non-GIS (SAP, Citiri).

In cadrul primei părţi a proiectului s-a desfăşurat o examinare locală în fiecare achiziţie, cu scopul de a cartografia starea actuală.

A doua parte a fost orientată spre proiectul de soluţionare a implementării soluţiei GIS de bază pentru fiecare achiziţie în aşa fel, încât în cel mai scurt timp posibil, cu un minim de cheltuieli, să se reuşească crearea unei imagini de ansamblu asupra reţelei de distribuţie. O componentă a proiectului a reprezentat-o şi o altă direcţionare a dezvoltării GIS în fiecare achiziţie. Proiectul s-a încheiat cu succes şi a fost acceptat în februarie a acestui an.

Parteneri & tehnologii

ORACLE

30_esri_authorizedbusinesspartner_color

logo-telvent

marbes_logo_RGB_small

logo_emc_new

 

czech_ICT_alliance_130

SAP_logo-partner

genetec-logo

logo_adobe

G3C_18x18

logo_ibp_web_base

Contact

Alexandru Sfichi

E-mail:

Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Telefon de contact

+40 722 566 575
+420 272 690 558

PONTECH CONSULTING SRL
București, România

Rezultatele excelente fac prieteni buni

Pontech / Noutăţi / Studiu de implementare GIS - Albania, Bulgaria, România